Timp liber prin jocuri de miscare

Prof. MARINESCU LIVIU STELIAN
COLEGIUL NAŢIONAL ECONOMIC ,, GHEORGHE CHIŢU ” CRAIOVA

j%20m%201.png

Ideea de timp liber este vehiculată încă din antichitate. Incercând o definiţie,Aristotel spunea că timpul liber nu inseamnă sfârşitul muncii, ci, dimpotrivă, munca înseamnă sfârşitul timpului liber. Acesta trebuie consacrat artei, ştiinţei, filozofiei.
Astăzi, conceptul de timp liber cunoaşte o largă circulaţie.
Dumazedier defineşte timpul liber drept un ansamblu de activităţi în care individul poate să se dedice din plin, după preferinţe, fie pentru a se reface, fie pentru a se distra, fie pentru a-şi dezvolta informarea sau formarea, dupa ce şi-a îndeplinit obligaţiile sale profesionale, familiale şi sociale.
Latura psiho-socială a timpului liber este reliefată în măsura în care individual distinge valenţe - consumă diferite stiluri de viaţă sau işi reprezintă raţional şi simbolic drumul în viaţă, ziua de mâine, se proiectează pe sine imediat sau în perspective. Pentru a cunoaşte un om e nevoie de a-i cunoaşte valenţele sale (ce-i place, ce respinge, cum foloseşte timpul ).
Din modul cum defineşte conceptul sociopedagogic Dumazedier deduce cei trei "d": destindere, dezvoltare, distracţie. Stabilind aceste trei funcţii, Dumazedier arată că activităţile din timpul liber sunt efectuate cu plăcere, alegerea lor este făcută de individ.
Funcţia de destindere constă în refacerea organismului după o zi de muncă, de scoală, regenerarea capacitaţilor fizice prin activităti de relaxare. Se obţin mai repede si la nivel calitativ superior prin odihnă activă. Încercarea de a înlatura oboseala numai prin odihnă inactivă duce la efecte opuse celor scontate, la apariţia plictiselii, a unor stări psihice dezagreabile.
Funcţia de divertisment a timpului liber vizează crearea climatului optim de viată şi se realizează prin activităti distractive, dar care pot avea ca efect consumarea unei cantităţi mari de energie, timp si care alaturându-se oboselii produse de munca şcolara / sarcini de serviciu are consecinte negative.

j%20m%202.png

Funcţia de dezvoltare a personalităţii, funcţie ce preocupă în mod deosebit oamenii şcolii, părinţii, societatea în general, căci este prin excelenţă o funcţie educativă sau autoeducativă. Ea vizează satisfacerea intereselor, înclinaţiilor, aptitudinilor de tip artistic, tehnic, îmbogăţirea vieţii spirituale prin lectură, vizionări de spectacole, vizite in muzee, activităţi de creaţie, etc.
Jocurile reprezintă o serie de caracteristici prin care apropierea de activităţile sportive apare firească. Château J., (Copilul şi jocul), spune că adevăratul joc este serios, are reguli severe şi presupune ostenela până la istovire. El mai adaugă că jocul reprezintă o lume aparte, diferită de a adulţilor. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre sport - este o lume aparte, diferită de cea obişnuită, creează într-un anumit fel o „iluzie”, fără a fi lipsit de intenţionalitatea conştiinţei de declanşare, ca şi în efectuare şi apreciere.
În sport se regăsesc manifestările tipice jocurilor, ca libertatea şi iniţiativa acţiunilor, motivaţia imediată legată de însăşi activitatea desfăşurată, satisfacţia efectuării unor acţiuni care scot în evidenţă calităţile şi măiestria personală. Jocurile însoţesc înteraga evoluţie a omului, până la bătrâneţe; chiar dacă formele de manifestare se modifică , principalele carcteristici se păstreză, dând fiecărei vârste o savoare particulară, răspunzând unor nevoi şi tendinţe firesc şi permanent umane.
Atât jocul, cât şi sportul sunt prilejuri de evaziune, desprindere şi detaşare de activităţile cotidiene ca şi de compensaţie. Deşi aflate la niveluri motivaţionale diferite şi cu deosebiri în funcţionalitatea esenţială, şi unele şi altele exercită calităţi, formează educaţional, tonifică şi echilibrează psihic, intregrează social.

j%20m%204.jpg

Jocurile de mişcare- fac parte din jocurile cu reguli şi au drept caracteristică folosirea exerciţiilor corporale, fiind principalul mijloc de dezvoltare şi educaţie fizică a copiilor. Jocurile de mişcare se bazează pe trebuinţa de activitate a fiinţei vii, organizarea şi conducerea lor de către un adult dirijând atât dezvoltarea motrică, cât şi formarea volitivă şi morală a coopilor. Ele au proprietatea de a creea veselie şi entuziasm în grupul copiilor care se joacă şi se străduiesc să respecte regulile. Respectarea regulilor contribuie la formarea capacităţii de abţinere, stăpânire de sine; rezolvarea situaţiilor din joc, educă prezenţa de spirit, isteţimea, viteza, îndemânarea, corectitudinea, iniţiativa şi spiritul de grup, de echipă. Acţiunile motrice din aceste jocuri au caracter activ, sunt însumate unui subiect ( temă) şi parţial îngrădite de reguli.
Ca mijloc al educaţiei fizice jocurile de mişcare urmăresc ca într-o formă plăcută şi accesibilă să perfecţioneze deprinderile motrice de bază, să dezvolte calităţile motrice de viteză, îndemânare, rezistenţă şi forţă, să contribuie la educarea psihomotrică prin formarea sensibilităţii motrice , a simţului ritmului şi echilibrului, a orientării în spaţiu şi a unor trăsături ale personalităţii. Specifice vârstei preşcolare şi copilăriei mici , jocurile dinamice pregătesc copii pentru jocurile sportive comptiţionale ale vârstelor următoare ale preadolescenţei şi tinereţii.

j%20m%205.jpg

Jocul este definit drept activitatea didactică practicată de plăcere mai ales de catre copii. El desemnează o activitae fizică spontană şi urmărită prin ea însăşi fără utilitate imediată, generatoare de distracţie, de plăcere şi de reconfortare. Întâlnit la toate fiinţele, jocul a fost şi este în atenţia pedagogilor, psihologilor, sociologilor şi fiziologilor, încerecându-se a se da explicaţii, a se emite opinii cu privire la cauzele care determină jocul la oameni. Din punct de vedere psihologic jocul este considerat un exerciţiu premergător pentru viaţă, o formă de stăpânire de sine, tendinţa de dominare a omului, un mijloc de contracarare a unor porniri dăunătoare, îndeplinirea unor dorinţe ce nu pot fi satisfăcute în realitate.
O încercare mai realistă de a defini jocul este făcută de Karl Groos, care printr-o comparaţie între om şi animale a ajuns la constatarea că unele jocuri sunt o imitaţie instinctivă a mişcărilor din viaţa practică, un pre-exerciţiu pentru viaţa de mai tîrziu. Prin specializarea instructor animator ( specializare prezentă în fostele Licee pedagogice), elevii au oportunitatea de a experimenta o varietate de sporturi şi activităţi sportive. Ei trec de la mişcările corporale de bază spre jocurile de echipă la nivel de loisir, de petrecere a tipmului liber în orice moment al vieţii. Elevii experimentează următoarele tipuri de exerciţii fizice : jocuri individuale sau de echipă, aprofundarea unor ramuri sportive, jocuri cu mingea, exerciţii pentru controlul corpului şi sănătăţii.

Jocuri%20de%20miscare%201.jpg

Sunt încurajaţi să înţeleagă conceptul „ sport pentru viaţă ” nu numai în programul de şcoală. Prin educaţia elevilor se extinde acest concept la nivel social, ei educând la rîndul lor alţii oameni cum să-şi organizeze timpul liber într-un mod sănatos şi relaxant.
Dacă la nivelul unui copil preşcolar, jocul este un mod învăţare şi relaxare, la un adult acest mod de viaţă trebuie reînvăţat. Prin intermediul instructorilor animatori putem readuce bucuria relaxării unui adult prin joc. Este posibil ca nu toată lumea să se bucure de toate activităţile, dar cel puţin o activitate sau două le-ar aduce bucurie şi relaxare.
**Recreerea presupune
: joaca individuală, jocurile colective, sporturile, relaxare, distracţie, hobby-uri, practicarea unor vocaţii în orele libere. Activitatea de recreere poate fi desfăşurată la orice vârstă a individului, fiind condiţionată de elementul temporal, condiţia şi atitudinea persoanei, circumstanţele ambientale etc.

j%20m%206.jpg

Turismul şi recreerea, ca şi alte aspecte ale vieţii umane, nu pot rămâne în afara sferei de impact indusă de schimbare, cel mai important aspect fiind modul cum utilizăm timpul liber care a evoluat în volumul şi cantitatea sa, datorită schimbării în valorile societăţii, de la importanţa marginală la un fenomencentral în viaţa omului. Astfel, structura tipmului liber şi costurile petrecerii lui şi-au pierdut din izul luxuriant existent odată şi a devenit o parte esenţială a existenţei, cel puţin pentru ţările dezvoltate. Participarea în activităţi recreeative, bucuria vacanţelor nu mai sunt un privilegiu ci un drept al fiecăruia în ţările cu o economie modernă de piaţă.

j%20m%207.png

În cazul turismului de litoral- a cărui motivaţie o reprezintă cura heliomarină şi/sau practicarea sporturilor nautice- organizarea agrementului înseamnă: amenajarea plajelor pentru o cură activă ( topogane, jocuri, concursuri existenţa unor centre de iniţiere în practicarea sporturilor nautice şi puncte de închiriere a materialului sportiv ( bărci, hidrobiciclete, schiuri, surfing-uri etc.), realizarea unor sporturi de agrement, cluburi de vacanţă etc.
Putem afirma** că dezvoltarea activităţilor de agrement influenţează direct orientarea fluxurilor turistice şi implicit desfăşurarea unei activităţi utile şi eficiente. Pentru cei ce doresc o mai bună condiţie fizică şă psihică sau o menţinere a tonusului muscular, fitnessul, jocurile sportive, exerciţiile aerobice şi alte manifestări fizice constituie un bun mijloc în acest sens.
Aceste activităţi fizice şi sportive sunt principalele puncte de atracţie pentru turiştii care doresc o vacanţă activă menită să-i elibereze de stress, să la dea încredere în forţele proprii şi să le sporescă interesul pentru mişcare, pentru sport, în vederea menţinerii şi întărârii sănătăţii fizice şi mentale. Exerciţiul fizic şi turismul reprezintă două activităţi care şi separat, dar mai ales împreună pot contribui la creşterea calităţii vieţii.

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License