APEFSJ Dolj

prof.Trăistaru Emil, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Moţăţei

Importanţa loviturilor libere
În jocul de fotbal loviturile libere ocupă un rol important şi de multe ori unul hotărâtor (înscrierea golurilor direct din lovitură liberă sau în urma unei lovituri libere). Faţă de alte momente ale jocului lovitura liberă poate aduce schimbări radicale ale acestuia mai cu seamă în stabilirea rezultatelor finale.
Evoluţia regulii
În afară de „istorica” interdicţie a jucării mingii cu mâna (prinderea, ţinerea, aruncarea, lovirea, pasarea sau ridicarea ei de pe pământ cu mâna – una din regulile care au condus la scindarea jocului de fotbal de cel de rugby) în primele regulamente mai existau şi alte interdicţii: a pune piedică, a călca cu piciorul adversarul. Astfel în anul 1866 s-a interzis ca mingea să fie ţinută în mâini cu excepţia mingilor înalte care puteau fi prinse. În anul 1869 orice fel de jucare a mingii cu mâna a fost interzisă tuturor jucătorilor inclusiv portarului, pentru ca în 1870 acesta să rămână singurul jucător care să aibă voie să joace mingea cu mâna. Până în anul 1871 regulamentul nu s-a ocupat de atacul asupra adversarilor, însă în acest an s-a interzis atacarea lor prin spate pentru ca în anul 1877 să se revină, permiţându-se un astfel de atac, dar numai în situaţiile în care jucătorii se aflau cu faţa spre propria poartă, precum şi atunci când îşi obstrucţionau adversarul. În anul 1879 s-a interzis săritura asupra adversarului iar în 1897 s-a prevăzut sancţionarea jucării mingii cu mâna numai dacă era efectuată intenţionat. În 1902 s-a prevăzut ca temei al sancţiunii existenţa intenţiei de a comite abaterea pentru ca în 1907 să se interzică atacul violent sau periculos, iar în 1937 să se precizeze că atacul asupra adversarului este corect numai dacă se află la distanţă de joc de minge şi încearcă să o joace. În 1948 s-a prevăzut că atacul asupra unui jucător care nu se află la distanţă de joc de minge trebuie sancţionat. În anul 1931 s-a admis ca portarul să ţină mingea maximum 4 paşi după care să o bată de pământ, pentru ca în anii 1967 şi 1982 să i se restrângă tot mai mult dreptul de a ţine mingea ajungându-se în această privinţă la reglementarea actuală. Apoi s-au mai adus unele îmbunătăţiri acestui articol în sensul reformulării reglementărilor privind ţinerea şi împingerea adversarului, schimbarea locului loviturii libere indirecte ca pedeapsă complementară (locul unde se află mingea în momentul opririi jocului şi nu locul unde se află jucătorul vinovat), permisiunea executării loviturii libere directe sau indirecte din suprafaţa de poartă (din orice loc al jumătăţii ei în care s-a comis abaterea), introducerea sancţiunii cu lovitură liberă directă a scuipării adversarulu.

În legătură cu atacul asupra portarului în 1892 regulamentul prevedea că el nu poate fi atacat decât dacă ţine mingea sau jenează un adversar pentru ca în 1902 acest drept să-i fie limitat numai la propria suprafaţă de poartă.
Până în anul 1873 în regulamentul de joc nu era prevăzută lovitura liberă. De la această dată ea a fost introdusă ca o sancţiune pentru jucarea mingii cu mâna, ofsaid şi comportarea necuviincioasă. În 1878 s-a prevăzut sancţionarea cu o lovitură liberă directă şi în cazurile când se execută greşit lovitura de la poartă. Mai târziu în 1887 lovitura de începere, lovitura de la poartă şi lovitura de la colţ au fost asimilate loviturii libere şi nu s-a mai permis adversarilor să se apropie la mai puţin de 5,50 m de locul executării (distanţa s-a majorat la 9,15 m în 1913 spre a spori eficienţa lor socotindu-se că aceasta este distanţa de la care cei care execută o lovitură liberă beneficiază de condiţii optime pentru valorificarea ei), pentru ca în anul 1907 să se permită ca la executarea unei lovituri libere, adversarii să se poată aşeza pe linia propriei porţi (în 1913 s-a permis ca ei să stea chiar între stâlpii porţii). În 1917 s-a precizat că la executarea unei lovituri libere mingea va fi în joc numai după ce a parcurs o distanţă egală cu circumferinţa ei. Din 1937, dintr-o pedeapsă mingea trebuia trimisă direct în teren fiind asimilată cu lovituri de la poartă.

Măsurile disciplinare şi implicaţiile lor în jocul de fotbal
Prima conotaţie istorică a jocului de fotbal este NOBLEŢEA, din moment ce, în Florenţa clanului Medicii, s-a impus ca un joc de curte, ca o serbare. Documentele spun că nu oricine poate fi spectator la un asemenea joc şi că mai ales nu oricine poate să-l joace. Jucătorii legitimi trebuie să fie „non servi”, „non ignobili”, „non informi”, „non soldati onorati”, „signori principi”.
Conceput iniţial ca un joc în care să primeze întrecerea paşnică, onoarea şi plăcerea de a juca, fotbalul capătă virtuţi civilizatoare.
Treptat, jocul a intrat într-o uşoară derivă, ajungând să valorifice tot mai des virtuţile războinice. Devenit o afacere în care se investesc mulţi bani, jocul de fotbal a devenit un fel de luptă pentru existenţă. Tentaţia de a intra în posesia mingii pentru înscrierea golului şi obţinerea victoriei este mult prea mare, în unele cazuri pentru ca jucătorii să nu folosească mijloace ilicite. Nereuşitele în atingerea scopurilor menţionate mai sus creează stări de nervozitate la jucător iar de aici până la apariţia brutalităţiilor şi violenţelor pe terenul de joc nu a mai rămas decât un pas.
Iată de ce FIFA vine cu măsuri disciplinare tot mai aspre şi mai exacte de la an la an în speranţa că îi va determina pe jucători să se preocupe de joc folosind exclusiv mijloace regulamentare. Deoarece antrenorii şi conducătorii, beneficiari la rândul lor a pâinii albe ce se mănâncă din fotbal, nu-şi fac cum trebuie datoria de a le cere jucătorilor să respecte spiritul de fair-play, revine arbitrului sarcina să intervină prin puterea sa de decizie şi prin litera regulamentului pentru ca acest joc, devenit o problemă socială pe toate continentele, să nu se transforme într-o încleştare duşmănoasă. Capitalul de cea mai mare importanţă din cuprinsul regulamentului de joc îl constituie articolul XII care se referă la greşeli şi incorectitudini adică la ceea ce nu trebuie să comită un jucător pentru ca jocul să poarte amprenta fair-play-ului.

a. Greşeli sancţionabile cu avertisment (cartonaş galben).
1. Se face vinovat de comportare nesportivă.
2. Îşi manifestă dezaprobarea prin vorbe şi gesturi.
3. Încalcă cu persistenţă legile jocului.
4. Întârzie reluarea jocului.
5. Nu respectă distanţa cerută la executarea unei lovituri de la colţ sau a unei lovituri libere.
6. Intră sau reintră pe terenul de joc fără permisiunea arbitrului.
7. Părăseşte în mod voit terenul de joc fără permisiunea arbitrului.

b. Greşeli sancţionate cu eliminare (cartonaş roşu).
1. Se face vinovat de greşeală gravă.
2. Se face vinovat de comportare violentă.
3. Scuipă un adversar sau orice altă persoană.
4. Împiedică un adversar să înscrie un gol sau opreşte o ocazie evidentă de gol, jucând intenţionat mingea cu mâna (această prevedere nu se aplică portarului în propria suprafaţă de pedeapsă).
5. Opreşte un adversar care se deplasează către poarta adversă având o situaţie clară de înscriere a unui gol, comiţând o greşeală care se sancţionează cu o lovitură liberă sau o lovitură de pedeapsă.
6. Foloseşte cuvinte jignitoare, injurioase sau grosolane.
7. I se acordă al doilea avertisment în cursul aceluiaşi joc.

Pe lângă ce prevede regulamentul FIFA şi I.B. caută să reglementeze cât mai bine toate problemele care apar în joc: – atacuri –
1. Un atac prin alunecare efectuat cu un picior sau ambele picioare eate permis dacă, după părerea arbitrului, nu este periculos. Dacă, totuşi un jucător care execută un astfel de atac în loc să atingă mingea, pune piedică adversarului, el trebuie avertizat pe lângă sancţiunea tehnică.
2. Un atac din spate efectuat cu puţină sau fără şansă de a juca mingea este interzis. El trebuie considerat brutalitate şi sancţionat cu o lovitură liberă directă şi eliminare.

Interzicerea folosirii mâinilor în lupta pentru balon
Dacă nu este prevăzut expres în regulament ca un jucător să fie avertizat pentru că a jucat mingea cu mâna sau ţine un adversar, există împrejurări excepţionale în care în afara faptului că se impune măsura tehnică obişnuită, arbitrul trebuie să avertizeze jucătorul care comite una sau alta din aceste greşeli, adică:
a. dacă un jucător, pentru a împiedica un adversar să intre în posesia mingii şi datorită faptului că nu poate să joace în nici un fel, opreşte mingea cu mâna sau ambele mâini, o loveşte cu pumnul sau o prinde;
b. dacă un jucător ţine un adversar ca să-l oprească să intre în posesia mingii, îl îndepărtează de minge folosindu-se de mână sau braţ, sau îl ţine pentru a-l opri din acţiune.

Simularea
Nici o tentativă de a-l păcăli pe arbitru nu trebuie tolerată. Există mai multe procedee folosite de jucător pentru a-l păcăli pe arbitru:
- se face că loveşte mingea cu capul, dar înscrie un gol cu mâna;
- simulează că a fost accidentat pentru a-l obliga pe arbitru să oprească jocul şi să piardă astfel din timpul de joc.
Cele mai frecvente sunt însă căzăturile artistice ale unor atacanţi în suprafaţa de pedeapsă adversă, fără să fi fost faultaţi cu intenţia de a obţine ilicit o lovitură de la 11 m. Jucătorii care recurg la asemenea procedee trebuie avertizaţi pentru comportarea nesportivă.

Bucuria marcării unui gol
După ce s-a marcat un gol, jucătorul care a marcat are dreptul să-şi manifeste bucuria împreună cu coechipierii săi. Totuşi arbitrul nu trebuie să le permită să se bucure prea mult. Dacă după un gol jucătorul părăseşte terenul pentru a-şi manifesta exclusiv bucuria, arbitrul trebuie să intervină imediat şi să-i ceară să revină în teren. Dacă nu se conformează şi escaladează gardul sau se comportă de o manieră provocatoare, el trebuie avertizat.

Semnul convenţional al arbitrului
Arbitrul va semnaliza lovitura liberă indirectă ridicând braţul deasupra capului. El va ţine braţul în această poziţie până la executarea loviturii libere şi până când mingea atinge un alt jucător sau iese din joc.
Condiţii de executare
Locul executării loviturii libere.
- Lovitura liberă pe suprafaţa de pedeapsă – lovitură liberă directă sau indirectă în favoarea echipei în apărare;
- Toţi jucătorii echipei adverse să se afle la cel puţin 9,15 m de minge;
- Toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle în afara suprafeţei de pedeapsă până când mingea va intra în joc;
- Lovitura liberă acordată în suprafaţa de poartă poate fi executată din orice punct al acestei suprafeţe;
Lovitura liberă indirectă în favoarea echipei atacante:
- Toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puţin 9,15 m de minge până când aceasta va fi în joc, cu excepţia situaţiei când ei se află pe propria linie de poartă, între stâlpii porţii;
- Mingea va fi în joc imediat ce a fost lovită şi s-a deplasat;
- Lovitura liberă indirectă acordată în suprafaţa de poartă trebuie să fie executată de pe linia suprafeţei de poartă care este paralelă cu linia porţii şi din punctul cel mai apropiat de la locul în care s-a comis abaterea.
Lovitura liberă în afara suprafeţei de pedeapsă:
- Toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puţin 9,15 m de minge până când aceasta va fi în joc;
- Mingea va fi în joc imediat ce a fost lovită şi s-a deplasat;
- Lovitura liberă trebuie să fie executată de pe locul în care s-a comis abaterea.

ABATERI – SANCŢIUNI
Atunci când un jucător al echipei adverse nu se află la distanţă regulamentară la executarea unei lovituri libere:
- lovitura liberă trebuie să fie repetată.
Dacă mingea nu este trimisă direct în joc de echipa în apărare atunci când lovitura liberă este executată din propria suprafaţă de pedeapsă:
- lovitura liberă trebuie să fie repetată.
Lovitura liberă executată de un alt jucător decât portarul.
Atunci când mingea este în joc şi executantul atinge mingea a doua oară (altfel decât voit cu mâinile) înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător:
- se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse care trebuie să fie executată de pe locul în care s-a comis greşeala.
- dacă greşeala a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a executantului se va acorda o lovitură de pedeapsă.
Lovitura liberă executată de portar.
Atunci când mingea este în joc şi portarul atinge (altfel decât cu mâinile) mingea a doua oară înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător:
- se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse care trebuie să fie executată de pe locul în care s-a comis greşeala.
Atunci când mingea este în joc şi portarul atinge în mod voit mingea cu mâinile înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător:
- se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse dacă greşeala s-a comis în afara suprafeţei de pedeapsă a portarului. Această lovitură va fi executată de pe locul în care s-a comis greşeala.
- dacă greşeala a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a echipei portarului se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse. Această lovitură indirectă va fi executată de pe locul în care s-a comis greşeala.
-
LOVITURILE LIBERE – se împart în două categorii:
- Lovituri libere directe (din care se poate înscrie direct un gol împotriva echipei care a săvârşit greşeala);
- Lovituri libere indirecte (din care nu se înscrie gol decât dacă mingea înainte de a intra în poartă a fost atinsă sau jucată de un alt jucător decât cel care a executat lovitura).

Lovitura liberă directă
Textul actual al regulamentului prevede că:
Se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse jucătorului care după părerea arbitrului, comite din neglijenţă, imprudenţă sau cu o forţă disproporţionată una din următoarele greşeli:
- loveşte sau încearcă să lovească cu piciorul un adversar;
- pune sau încearcă să pună piedică unui adversar;
- sare asupra unui adversar;
- atacă un adversar;
- loveşte sau încearcă să lovească un adversar;
- împinge un adversar;
Se va acorda de asemenea o lovitură liberă directă echipei adverse jucătorului care comite una din următoarele greşeli:
- atacă prin alunecare un adversar pentru a intra în posesia mingii şi îl atinge înainte de a juca mingea;
- ţine un adversar;
- scuipă un adversar;
- atinge în mod voit mingea cu mâinile (cu excepţia portarului în propria suprafaţă de pedeapsă).

Pentru executarea unei lovituri libere directe sau indirecte mingea trebuie să fie oprită în momentul executării loviturii, iar executantul nu trebuie să atingă mingea a doua oară înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător. Dacă mingea intră direct în poarta echipei adverse se va acorda gol. Dacă mingea este în joc şi intră direct în poarta executantului se va acorda o lovitură de colţ echipei adverse.

Lovitura liberă indirectă
Se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse portarului care aflându-se în propria suprafaţă de pedeapsă comite una din următoarele greşeli:
- face mai mult de 6 secunde ţinând mingea în mâini înainte de a-i da drumul;
- atinge din nou mingea cu mâinile după ce i-a dat drumul, fără ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător;
- atinge mingea cu mâinile după ce a fost trimisă intenţionat cu piciorul de către un coechipier;
- atinge mingea cu mâinile direct de la o aruncare de la margine efectuată de un coechipier;
- se face vinovat de pierdere de timp.
Se va acorda de asemenea o lovitură liberă indirectă echipei adverse, jucătorului care, după părerea arbitrului:
- joacă de o manieră periculoasă;
- împiedică evoluţia unui adversar;
- împiedică portarul să dea drumul mingii din mâini;
- comite alte greşeli.
Se va acorda gol din lovitură liberă indirectă numai dacă mingea înainte de a intra în poartă a fost atinsă de un alt jucător. Dacă mingea este în joc şi intră direct în poarta echipei executantului, se va acorda o lovitură de la colţ echipei adverse.

Tehnologia acţionării – mijloace pentru perfecţionarea loviturilor libere
Fiecare echipă va utiliza combinaţie în funcţie de jucătorii pe care îi are la dispoziţie. Jucătorii cu calităţi deosebite în lovirea mingii vor executa marea majoritate a loviturilor, excepţie făcând acele lovituri care sunt executate rapid fără să se aştepte aşezarea zidului sau folosirea unor scheme. Aceste excepţii sunt întâmplătoare, folosind jucători aflaţi în poziţii favorabile aproape de poarta adversă, nemarcaţi, cu posibilitate reală de a înscrie.
Cele mai periculoase lovituri libere sunt cele acordate perpendicular şi până la 23-24 m distanţă de poartă. Din această poziţie se pot efectua cele mai multe scheme folosind jucători (dreptaci sau stângaci), cu execuţii directe la poartă sau cu una sau două pase, în multe din aceste cazuri, pentru a evita zidul echipei în apărare.
În urma observărilor făcute cele mai frecvente lovituri libere acordate în zona I şi II au fost loviturile libere indirecte acordate pentru surprinderea jucătorilor atacanţi în ofsaid urmate de incorectitudinile comise împotriva portarului, de exemplu împiedicarea portarului de a repune mingea în joc, atacul asupra sa în suprafaţa de protecţie. În zona II şi III sunt întâlnite marea majoritate a infracţiunilor posibile, ţineri, împingeri, atac periculos, jucarea mingii cu mâna, joc periculos sancţionabil cu lovitură liberă directă sau lovitură liberă indirectă. În aceste zone sunt multe faulturi provocate de echipa în apărare pentru a stopa un contraatac şi a permite repliarea propriei echipe în apărare.
Zona III – IV este zona în care echipa în atac va folosi diferite scheme pentru a surprinde echipa adversă, folosindu-se de calităţile tehnice ale unor jucători.
Pentru perfecţionarea loviturilor libere mai utilizăm ca mijloace de acţionare diferite combinaţii şi exerciţii, pe care le repetăm special la antrenamente pentru a le pune în practică la jocurile oficiale.
Este necesar ca aceste exerciţii să fie repetate des în cadrul antrenamentelor, pentru a se ajunge în situaţia ca la o echipă să existe unul sau chiar doi jucători, executanţi foarte buni ai acestor lovituri, acest lucru depinzând foarte mult pe lângă faptul că se fac multe repetări în antrenamente şi de talentul înnăscut al jucătorilor executanţi.
Loviturile libere se execută din culoarul central al terenului sau din culoarele laterale dreapta şi stânga.
De obicei din culoarul central se execută loviturile libere direct pe poartă, peste zid plasat sau pe colţul portarului, însă aici trebuie executată cu o forţă mai mare.
Din culoarele laterale se încearcă executarea loviturilor libere cu diferite scheme.