Despre educatie şi educatie fizica

sau
Să dăm o şansă copiilor noştri

Prof. gr. I Iulian Săvescu, Gr.Şc. "D.I.Neniţescu" Craiova

Einstein.jpg

"Şcoala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile ei nu ca specialist,
ci ca o personalitate armonioasă"

Albert_Einstein

ARMONIE = "Potrivire desăvârşită a unui întreg" (Dex'98)
DESĂVÂRŞIT = "Perfect, deplin, complet, absolut" (Dex'98)
Am folosit cele două definiţii de mai sus, nu crezând în necunoaşterea lor, ci pentru a sublinia înţelesul exprimat de marele savant. Poate nimeni nu a reuşit atât de bine ca Albert Einstein să reprezinte idealul educaţiei şcolare.
După cum ştiţi, cunoscutul filozof german [wikipedia:Hegel] (1770 – 1831) sublinia: „Omul devine doar prin educaţie ceea ce trebuie să fie ca om“. Familia, şcoala, societatea contribuie împreună la educarea tinerilor, dar şcoala credem, are rolul cel mai important, chiar dacă sunt păreri că educaţia primită în familie este determinantă : acei "şapte ani de acasă".
Şcoala , însă, trebuie să ducă la îndeplinire "comanda socială".
În Sparta, stat agricol sclavagist, condus după orânduirile severe stabilite de Licurg, exerciţiile fizice erau un mijloc de pregătire cetăţenească şi militară.
Atena, cel mai civilizat stat şi cel mai cult al antichităţii, în urma legislaţiei Iui Solon în epoca lui Pericle, acordă o mare atenţie pregătirii tineretului. Idealul lor de viaţă este "Kalos Kai Agatos" care înseamnă frumuseţe trupească unită cu virtutea sufletească.
Democrit (aprox. 460 – 375 Î.H.), filozof materialist, a formulat pentru prima oară maxima : "minte sănătoasă într-un corp sănătos", care a inspirat pe poetul roman Juvenal în "mens sana in corpore sano" şi care a străbătut secole, inspirând şi astăzi pe toţi cei ce se ocupă de activităţile sportive.
Platon (468 – 399 Î.H.), disciplolul lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, în lucrările sale "Republica" şi Legile", scrie că educaţia fizică a copilului trebuie să înceapă de la naştere, ba chiar înainte, prin îngrijirea femeii însărcinate.
Aristotel (384 – 322 Î.H.), profesorul lui Alexandru Macedon, în celebra sa scriere "Politica" recomandă ca gimnastica să se practice cu măsură, ţinând seama de constituţia şi nevoile fiecăruia.
Moralistul francez de Montaigne (1533 – 1592), preciza : "Ce n'est pas une âme, ce n'est pas un corps qu'on dresse, c'est un homme - "să creştem un om întreg, nu un trunchi neînsufleţit, nici un suflet trunchiat".
Ne oprim numai la aceste exemple din care trebuie să reţinem, cel puţin, două aspecte :
 veridicitatea şi actualitatea celor spuse cu mii şi sute de ani îi urmă
 înscrierea educaţiei fizice printre componentele educaţiei, fără de care nu se poate vorbi de perfecţiune – desăvârşire – personalitate armonioasă, conform celor spuse de Albert Einstein.
În ţările foarte dezvoltate, educaţia fizică este o condiţie "sine qua non" în îndeplinirea idealului educaţional şi rezultatul este pe măsură.
Economiile tuturor ţărilor se bazează pe existenţa infrastructurii, fără de care nu se pot desfăşura celelalte activităţi. Tot aşa şi corpul uman reprezintă infrastructura pe care se dezvoltă gândirea, creaţia, cultura, etc. care împreună duc la formarea personalitîţii armonioase amintite.
Toate investigaţiile efectuate cu privire la ce, cât, cum şi unde se practică exerciţiile fizice, in special ultimul studiu realizat în baza sondajului Eurobarometru comandat de Comisia Europeană, Direcţia Generală pentru Educaţie şi Cultură (DG EAC) privind activitatea de educaţie fizică şi sport, desfăşurat în perioada 02 octombrie şi 19 octombrie 2009 în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în vederea promovării sportului şi educaţiei fizice la nivel politic, nu doar cu scopul de a îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea fizică pe teritoriul UE, dar şi pentru a spori rolul pe care sportul îl poate avea în creşterea coeziunii sociale şi pentru valoarea sa educaţională, arată existenţa unui nivel precar în ceea ce priveşte educaţia fizică şi practicarea exerciţiilor fizice în România, cu toate că avem documente corespunzătoare :
LEGEA nr. 84 din 24 iulie 1995 - Legea învaţamântului
LEGEA Educaţiei Fizice şi Sportului Nr.69 pe 2000, Art. 6, (2), Art. 25 (1,2,3,)
PROGRAMUL NATIONAL „Miscare pentru sanatate” Publicat in Monitorul Oficial nr. 182 din 24/03/2003
ORDIN COMUN pentru aprobarea „Protocolului privind asigurarea cadrului de colaborare în vederea dezvoltarii continue si functionarii performante a sistemului national de educatie fizica si sport” Încheiat între: Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Agentia Nationala pentru Sport, Comitetul Olimpic si Sportiv Român (2007)
 Strategia Generala de organizare si dezvoltarea activitatii de educatie fizica si sport din Romania pentru perioada 2009 – 2012
Ce concluzii putem identifica din cele de mai sus şi din viaţa cotidiană ? Credem că următoarele :
• Avem exemple, din antichitate şi până în prezent, din care rezultă rolul benefic al practicării exerciţiilor fizice în scopul formării personalităţii armonioase a omului
• Avem documente care, întro măsură mai mică sau mai mare, reglementează acest aspect
• Nivel scăzut al stării de sănătate al populaţiei şi de dezvoltare fizică armonioasă
• Speranţa de viaţă a românilor este codaşă la nivel european
• Insuficienţa bazei materiale care să susţină desfăşurarea activităţilor sportive
• Creşterea îngrijorătoare a sedentarismului şi a persoanelor supraponderale
• Diminuarea capacităţii motrice cu influenţe negative asupra capacităţii de muncă
• Scăderea preocupărilor tuturor oamenilor pentru mişcare, translarea preocupărilor tineretului spre alte activităţi, dintre care unele nedorite (nocive)
Totuşi lipseşte ceva. Lista nu poate fi completă fără ultima concluzie, şi poate cea mai importantă. Concluzia care care trebuie adăugată este :"absenţa unei educaţii adevărate".
Educaţia nu înseamnă "a creşte", adică copilul să fie hrănit, îmbrăcat, etc. Educaţia înseamnă aplicarea unui ansamblu de măsuri în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor, ale tineretului, ale oamenilor, ale societății în ansamblul ei, în scopul formării unor convingeri, ce se vor exprima prin comportament, prin deprinderi.
Cineva care nu are o personalitate dezvoltată armonios poate să educe pe altcineva ? Neputând să fie nici cel puţin un exemplu prin comportament, chiar dacă nu are resursele intelectuale pentru a face educaţie, poate să influenţeze copilul ? Noi credem că nu poate şi aici se închide "cercul vicios" în care ne aflăm.
De aceea problema pusă în discuţie îşi găseşte rezolvarea în EDUCAŢIE , si aceasta trebuie să plece de la şcoală, în primul rând, ea fiind "doctorul" maladiei de care suferim :LIPSA EDUCAŢIEI.
"Nu se poate acoperi cu aur nici un singur moment de viaţă. Ce altă mare pierdere, atunci, decât timpul pierdut fără rost ?"
Chanakia Pandita, India, 275 dH
Dacă noi nu vom face acum educaţie, generaţiile viitoare vor folosi gestul lui Albert Einstein pentru a ne da cu "tifla".
Tiflă = a disprețui, a desconsidera, a sfida; a renunța cu dispreț la ceva. (Dex' 98)

Dacă nu este specificat altfel, conţinutul acestei pagini este licenţiat sub Creative Commons Attribution-ShareAlike 3.0 License